Ruxandra Serescu: „Promovăm relații comerciale durabile între firmele constănțene și partenerii internaționali”

Constanța consolidează relațiile comerciale cu Turcia. Întâlnire între CCINA și Camera de Comerț Zonguldak

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCINA) Constanța, prin directorul său general, Ruxandra Serescu, continuă să joace un rol esențial în dezvoltarea relațiilor economice internaționale. Recent, CCINA a găzduit o vizită oficială a delegației Camerei de Comerț și Industrie Zonguldak, Turcia, condusă de președintele acesteia, Metin Demir.

Întâlnirea a avut ca obiectiv principal întărirea legăturilor comerciale între cele două orașe-port, Constanța și Zonguldak, și identificarea unor soluții pentru creșterea eficienței transporturilor și extinderea colaborării în domeniile logisticii și comerțului maritim. Printre subiectele discutate s-a aflat și dezvoltarea terminalului Ro-Ro, o inițiativă menită să reducă timpul de livrare și să stimuleze schimburile comerciale între România și Turcia.

„Ne implicăm activ în consolidarea relațiilor de cooperare cu camerele de comerț din țările vecine, pentru a atrage noi parteneriate și a stimula creșterea economică locală. Întâlnirea de astăzi este un pas important în promovarea evenimentului nostru de referință, Maritime Business Week, dar și în aprofundarea colaborării dintre cele două comunități de afaceri,” a declarat Ruxandra Serescu, director general al CCINA Constanța.

Un alt punct important al discuțiilor a fost promovarea celei de-a patra ediții a evenimentului internațional Maritime Business Week, organizat anual de CCINA Constanța, care a devenit o platformă de referință pentru actorii din industria maritimă. Delegația din Zonguldak și-a manifestat interesul pentru participarea la acest eveniment, apreciind oportunitățile pe care le oferă pentru extinderea parteneriatelor comerciale.

Relația dintre Constanța și Zonguldak, două orașe-port strategice, are un potențial semnificativ de dezvoltare. Zonguldak, un hub industrial și comercial important al Turciei, cu o economie diversificată, poate deveni un partener de bază pentru Constanța în domeniile transporturilor, comerțului și turismului.

Această întâlnire, care urmează discuțiilor purtate în octombrie 2024 între CCINA Constanța și Camera de Navigație din Istanbul, subliniază eforturile constante ale conducerii CCINA de a transforma Constanța într-un punct cheie al comerțului maritim regional și internațional.

Maritime Business Week 2025, evenimentul emblematic al industriei maritime din Constanța, promite să aducă laolaltă reprezentanți ai unor porturi și companii de top din întreaga lume, oferind o platformă unică de discuții și parteneriate strategice.

Etichete
Distribuie articolul:
Mai multe stiri