Partidul Acțiunea Conservatoare și-a lansat Comitetul de Inițiativă Județean la Constanța, în prezența conducerii naționale.

Partidul Acțiunea Conservatoare (ACT) a făcut un nou pas în consolidarea organizațiilor teritoriale prin lansarea oficială a Comitetului de Inițiativă Județean ACT Constanța, în cadrul unui eveniment desfășurat în Sala Panoramic a Hotelului Bulevard din Constanța.

La eveniment au participat președintele partidului, europarlamentarul Claudiu Târziu, europarlamentarul Șerban Dimitrie Sturdza, vicepreședinte ACT România, Adela-Ioana Târziu Grăjdeanu, precum și alți reprezentanți ai conducerii centrale a formațiunii. Gazda întâlnirii a fost președintele ACT Constanța, prof. univ. dr. Mihai Florentin Bărăscu, care a prezentat echipa Comitetului de Inițiativă Județean și direcțiile de dezvoltare ale organizației.

Lansarea organizației județene are loc la doar câteva zile după primul Congres Național al Partidului Acțiunea Conservatoare, desfășurat la Palatul Parlamentului, unde peste 700 de delegați au adoptat noul statut al partidului, au ales conducerea națională și au votat rezoluția „Refondarea Statului Român”, document programatic care propune o amplă reformă instituțională și administrativă.

Președintele ACT, Claudiu Târziu, a subliniat că proiectul politic al formațiunii se sprijină pe trei valori fundamentale – Libertate, Ordine și Prosperitate.

„Construim un stat român puternic, care produce prosperitate și își apără cetățenii oriunde s-ar afla”, a declarat Claudiu Târziu.

Totodată, liderul ACT a afirmat că obiectivul partidului este reconstruirea relației dintre stat și cetățean.

„Nu mai e un instrument pentru cetățean și pentru națiune. E un instrument pentru interesele altora”, a spus președintele ACT, referindu-se la actuala funcționare a instituțiilor statului.

În cadrul întâlnirii de la Constanța, președintele organizației județene, prof. univ. dr. Mihai Florentin Bărăscu, a evidențiat importanța construirii unei echipe implicate la nivel local și a mulțumit tuturor celor care au ales să se alăture proiectului politic.

„Le mulțumesc din suflet tuturor celor care au participat și s-au implicat. Împreună, continuăm să construim un viitor mai bun pentru comunitatea noastră.”

Prin constituirea Comitetului de Inițiativă Județean, ACT își propune consolidarea prezenței în județul Constanța și dezvoltarea unei organizații capabile să promoveze proiectele și valorile asumate la nivel național, în contextul extinderii partidului în toate județele țării și în Diaspora.

Etichete
Distribuie articolul:
Mai multe stiri